joi, 4 iunie 2009

Gripa AVIARA

Gripa aviară este un tip de gripă care afectează în principal păsările, dar poate infecta şi specii de mamifere. A fost identificată pentru prima dată în anii 1900, în Italia, dar a fost găsită mai târziu în toată lumea. Un virus al gripei aviare, H5N1, a fost identificat în 1997 în Asia şi a creat panică în lumea întreagă, vorbindu-se de iminenţa unei epidemii de proporţii. În octombrie 2005, virusul H5N1 a ajuns şi în România, fiind identificat la păsări din localitatea Ceamurlia de Jos, judeţul Tulcea. România este prima ţară europeană unde prezenţa acestui virus a fost confirmată în mod oficial.

De la primele contaminări prin contact direct pasăre-om din Hong Kong, 1997, s-a raportat un număr semnificativ de infecţii şi decese în Asia de Sud-Est. Rata ridicată a mortalităţii este explicată prin lipsa unui sistem imunitar uman „specializat” împotriva acestui virus. Neavând o istorie de contact cu virusul, riscul de expunere şi de deces este foarte ridicat în cazul omului. Dacă o persoană care suferă de influenză ajunge într-un contact strâns cu o pasăre bolnavă de gripă aviară, există posibilitatea să contacteze boala, infectându-se şi cu acest virus. Cei doi viruşi întâlnindu-se în acelaşi organism gazdă, pot fi capabili de schimb de material genetic, în urma căruia, noul virus rezultat se poate transmite liber de la om la om fără obstacole. Încă nu există dovezi că virusul gripei aviare s-ar putea transmite de la om la om, oamenii de ştiinţă fiind de părere că schimbul genetic încă nu s-a produs.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu